marți, 15 iunie 2010

Puterea cuvintelor


Energia cuvintelor transmise este uriasa.... de multe ori stau si observ oamenii din jur, iar modul unora de a folosi cuvintele este trist, uneori ma regasesc chiar pe mine in mijlocul unor idei care nu duc nicaieri , neexprimand adevarul din inima mea. Alegem sa dam sensuri deteriorate cuvintelor, sa scadem din profunzimea lor, iar apoi dorim sa fim intelesi...cum putem sa avem aceste asteptari cand nu am invatat inca sa vorbim?! ce este puritatea vorbirii, dacă nu folosirea cuvintelor frumoase?
"Să ne aducem aminte de faptul că fiecare cuvînt este ca o foaie albă hîrtie pe care sufletul nostru scrie. Şi, atunci, puritatea vorbirii porneşte de la puritatea intenţiilor, de la puritatea inimii noastre şi, contrar credinţei general valabile, porneşte mult mai puţin din grija cu care ne alegem cuvintele. De ce? Pentru că atunci cînd spunem cea mai banală (aparent) propoziţie, noi sîntem de fapt, creatori. E adevărat, ne alegem cuvintele, dar apoi găsim şi o ordine a lor, un ton al vocii, o intensitate a vocii, o atitudine corporală atunci cînd le rostim... Pare atît de complicat! Dar, în realitate, noi, fără să realizăm complexitatea vorbirii, facem acest act uimitor de creație într-o clipă, spontan și foarte simplu. Iar în spatele întregii construcții de cuvinte se află sentimentele – ele sînt cele care de fapt dau un sens sau altul cuvintelor." In urma cu ceva vreme am descoperit articolele motivationale si profunde de pe www.artadeatrai.ro...acolo am gasit cateva sfaturi benefice pentru a ne amplifica ,pozitiv, energia cuvintelor transmise...
    O dată pe zi, spuneţi cuiva apropiat cuvinte pe care nu le gîndiţi, doar le lăsaţi să iasă din inimă, în frumuseţea lor spontană şi copilărească. Este o bună metodă de a deprinde o parte importantă a purităţii în vorbire, învăţînd să preţuiţi conţinutul şi nu forma.
  1. Luaţi-vă cîteva minute sau o oră pe zi în care să spuneţi celor din jur aproape tot ceea ce simţiţi frumos în suflet. Ştiţi, sînt multe cuvinte pure care abia aşteaptă să-şi ia zborul pentru a hrăni sufletele flămînde de iubire din jur. „Mulţumesc” este doar unul dintre ele. Mai sînt şi formule cum ar fi „îmi eşti drag sau dragă”, „eşti un om bun”, „faci un lucru bun”, „te admir” şi, multe, multe altele...
  2. Nu spuneţi lucruri pe care nu le simţiţi. Dacă nu puteţi spune „mulţumesc” sau „te iubesc” din toată inima, atunci înlocuiţi cuvintele cu daruri, cu o privire plină de recunoştinţă, cu o atingere, cu un oftat de mulţumire, cu o îmbrăţişare... Înlocuiţi pentru un timp cuvintele, nu renunţaţi complet la ele. Cuvintele sînt, totuşi, o manifestare înaltă a lui Dumnezeu. Nu le desconsideraţi!
  3. Să nu vă fie ruşine şi nici teamă atunci cînd cuvintele pure, venite din suflet întîrzie să vină. Nu trebuie să faceţi compromisuri şi să spuneţi vorbe lipsite de conţinut, dar nu uitaţi să vă rugaţi, să faceţi fapte bune şi să îi cereţi inimii voastre să vă trimită cuvintele pure de care aveţi nevoie.
  4. Tăceţi sau vorbiţi doar strictul necesar, atunci cînd simţiţi că vă vin prea multe cuvinte, oricît v-ar părea de pure aceste cuvinte. În general, prea multe cuvinte nu pot fi pure, doarece pentru a fi cu adevărat pure, ele trebuie neapărat să fie acoperite de sentimente, de intenţii, de fapte, de rezultate şi nu în ultimul rînd de modestie.
  5. Vorbiţi atunci cînd vă vine să vă închideţi în tăcere. Tăcerea este valoroasă că minunată şi împlinitoare exprimare fără cuvinte a inimii. Acea tăcere a inimii nu te apasă nici pe tine, nici pe cei care te iubesc. Acea tăcere frumoasă poate dura oricît şi este cea mai sănătoasă formă de vorbire. A te închide în tăcere este însă altceva. Este o dureroasă comprimare, o negare a sufletului, care îţi va răpi, între altele, posibilitatea de a... tăcea fericit.
  6. Vorbeşte-i lui Dumnezeu, măcar cîte puţin în fiecare zi. Vorbeşte-i fără cuvinte, doar cu sentimente, dacă poţi. Dacă nu, pentru început spune-i, ca celui mai bun şi celui mai onest Prieten, durerile, dar şi aspiraţiile tale.

Un comentariu:

  1. Ma bucur sa te gasesc aici si astept cat mai multe ganduri frumoase de la tine, pentru ca stiu ca sunt acolo, si dupa cum tocmai tu spui, isi asteapta zborul lor.
    Inchei prin a-ti trimite ceva, incropit, asa, dupa posibilitati:
    http://www.speedyshare.com/files/22985927/6am_2.mp3

    RăspundețiȘtergere